Psalms 72

Al lui Solomon

1Dumnezeule, dă judecățile Tale regelui
și dreptatea Ta fiului regelui!
2Atunci el va judeca poporul Tău cu dreptate
și pe săracii Tăi cu imparțialitate.

3Munții vor aduce pacea pentru popor
și tot așa și dealurile, prin dreptate.
4El le va face dreptate celor săraci din popor,
îi va salva pe fiii celui nevoiaș
și îl va zdrobi pe asupritor.
5Ei se vor teme de Tine atât timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din generație în generație.
6El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi care udă pământul.
7În timpul vieții lui, cel drept va înflori
și va fi multă pace, până când nu va mai exista luna.

8El va domni de la o mare la alta
și de la râu
Eufratul.
până la marginile pământului.
9Înaintea lui se vor pleca locuitorii deșertului,
iar dușmanii lui vor linge țărâna.
10Regi din Tarșiș și din insule
se vor întoarce cu daruri,
regi din Șeba și din Seba
vor aduce tribut.
11Se vor pleca înaintea lui toți regii;
toate națiunile îl vor sluji.

12Căci el îl va salva pe cel nevoiaș care strigă după ajutor
și pe săracul lipsit de ajutor.
13Va avea milă de cel sărac și nevoiaș,
și va salva viețile celor nevoiași.
14Le va răscumpăra viața de la asuprire și violență,
căci sângele lor prețuiește mult în ochii lui.

15Să trăiască!
Să i se dea din aurul Șebei!
Să se roage pentru el mereu
și să-l binecuvânteze toată ziua!
16Să fie belșug de grâne în țară,
chiar și pe vârful munților!
Să freamăte pomii precum cei din Liban,
iar oamenii din cetăți să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.
17Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!

Toate națiunile vor fi binecuvântate prin el
și-l vor numi fericit!

18Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu,
Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care face minuni!
19Binecuvântat să-I fie gloriosul Nume în veci!
Gloria Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!

20Aici se încheie rugăciunile lui David, fiul lui Ișai.

Copyright information for RonNTR